top of page

Cerințele intensificării sustenabile a agriculturii

Sistemele de agricultură prognozate ca alternative durabile pentru sol/mediu/consumatori au în vedere o utilizare eficientă a resurselor naturale (sol și apă mai ales), ca și a celor artificiale-antropice (cu maximizarea complexă a factorilor atrași), asigură productivitate și producții raționale, cu daune minore asupra mediului și societății.

 

Intensificarea sustenabilă a agriculturii se realizează printr-un management durabil și rezilient al solurilor și factorilor de producție care asigură permanent și de durată productivitate solurilor, stabilitate producțiilor, cu diminuarea efectelor factorilor perturbatori și de risc și în final cu protecția mediului și condiții de securitate alimentară.

 

Agricultura modernă poate fi în măsură să treacă la o nouă paradigmă a sustenabilității dacă este capabilă să perfecționeze și să construiască o mentalitate relevant nouă, ce decurge din analiza comparativă a înțelesului superior al intensificării agriculturii bazate pe inputuri, dar cu protecția mediului și cu securitate alimentară, comparativ cu categoriile multiple de intensificare nerațională a activităților agricole și aprecierea justă a consecințelor acestora.

 

Consecințele intensificării neraționale a agriculturii (cu inputuri necontrolate și excesive) vizează efecte în principal asupra productivității și fertilității solurilor și capacității lor de regenerare, pierderea biodiversității plantelor și soiurilor, multiple alte efecte de ordin social și economic.

 

În context actual, ca model de lucru, este de mare utilitate tranziția spre modelul de agricultură mai sustenabil, în care calitatea solului, incluzând fertilitatea, sănătatea și funcționalitatea, este esențială și prioritar susținută prin acțiunile de refacere a fertilității și implementare a unor măsuri de reziliență diversificată și productivă, rațională.

 

În fond, în noul context al agriculturii, trebuie rezolvate și prevenite problemele agriculturii actuale:

  • abordările converg spre organizarea teritoriului, cu zonare adecvată, o diversitate mare de culturi și asolamente, integrarea agriculturii cu producția zootehnică pentru reciclarea și economia energiei, a resurselor de apă și fertilizanților

  • calitatea solului cu valoare de întreținere de lungă durată se realizează monitorizând și modelând indicatorii de bază ai fertilității, între care aportul regulat de materie organică proaspătă și minimal prelucrată protejează și regenerează însușirile esențiale ale fertilității solului (culturile din asolament au în vedere efectul lor protector, cu tehnologii organominerale, dar și cu componente ale resturilor vegetale). În circuitul nutrienților se prevăd acestora măsuri de integrare cu procesele lor biologice care pot fi eficiente în regenerarea și protecția solului.

  • în privința folosirii inputurilor neregenerabile, inclusiv de protecție a plantelor pe cale chimică, se are în vedere o minimalizare a folosirii lor, cu limitarea daunelor produse componentelor de mediu. Se discută aici de aplicarea combaterii integrate, dar cu limitarea pagubelor (aici subscrie cu eficiență managementul integrat al pesticidelor).

 

Într-un înțeles eficient și sintetic, agroecosistemul mai sustenabil este superior celui practicat anterior, bazat pe intensitate nerațională, depășește acest nou sistem, consecințele acestuia din față și asigură productivitate, diversitate funcțională, stabilitate outputurilor, o dependență medie și mai scăzută de inputurile exterioare.

 

Un caz particular și agravant în sustenabilitatea agroecosistemelor îl deține procesul de încălzire globală, fiindcă temperatura globală influențează descompunerea COS, cu intensificarea ritmului descompunerii acestui și potențarea lui, cauzată și de lipsa apei din sol. De aceea, noul concept de sustenabilitate a sistemelor agricole include măsuri speciale de aprovizionare și raționalizare a apei în sol, ca factor de vegetație ce trebuie bine controlat și rațional utilizat.

Comments


bottom of page