Fracțiunea organică a solului, suport regenerativ numită curent și materie organică a solului (MOS), deține o compoziție complexă, întâi din substanțe organice nehumificate (glucide, proteine) cu descompunere enzimatică rapidă, dar și altele (celuloză, hemiceluloză, lignine, lipide) cu descompunere enzimatică lentă. În acest ansamblu vegetal, se includ resturile organice ce stau la baza humificării și altele intermediare ale acestui proces. Aici se alătură și substanțele organice humificate (humusul), un amestec heterogen coloidal format printr-un proces complex fizic, chimic și microbiologic. Humificarea, de fapt, este acest proces care asigură trecerea de la substanțe organice nehumificate, sărace în N (sau cu raport diferit și ridicat C/N) la altele bogate în C și N.
Definiția termenului de humus și substanțe humice numește componentele din sol rezultate prin transformarea resturilor vegetale și evaluată după cantitatea de C-organic.
Compoziția și funcțiile humusului
Compoziție: humusul deține o matrice din lanțuri alifatice și aromatice, cu funcții chimice de tip carboxil, carbonil, amino, imino etc. În sol, datorită acestei compoziții, interacționează cu mineralele argiloase tot dispersate coloidal și formează complexul argilohumic de adsorbție și schimb.
Funcțiile humusului:
Conține peste 90% din totalul de N, 35-65% din conținutul total de P și în solurile nesalinizate până la 70% din cel de S. Acestea deci elemente organogene prin mineralizare contribuie la nutriția plantelor.
Asigură energia chimică și substanțele plastice intermediare necesare microorganismelor.
Este un factor determinant în agregarea ordonată a particulelor de sol și structurarea lor. Aici compusul de bază este complexul adsorbtiv.
În stratul arat substanțele humice se degradează oxidativ prin mineralizare până la CO₂ și H₂O cu energie chimică eliberată, cu produși intermediari organici (aminoacizi, hormoni, glucide etc.), dar și minerali, sub formă ionică (N, P, S etc.), preluați atât în metabolismul microorganismelor cât și al plantelor.
Procesul determinant al scăderii conținutului de humus numit degradare oxidativă sau mineralizare este procesul esențial prin care se eliberează energia și elementele nutritive organogene din humus sub forma compușilor minerali accesibili plantelor.
Mineralizarea (pierderile de humus) se intensifică prin amendarea solurilor acide, prin intensificarea fertilizării, prin lucrările solului cu caracter de afânare, cultura neîntreruptă a plantelor anuale, cu lipsa de asolament a celor ameliorative (leguminoase, dar și perene), predominanța în rotație a prășitoarelor, tasarea solului, eroziunea de suprafață.
Pentru managementul conținutului de humus, în mod obligatoriu trebuie compensate pierderile prin mineralizare, cu reglarea și controlul factorilor care pot contribui la modelarea conținutului de humus și C-organic din sol.
Comentários