Repere componente în implementarea sistemelor sustenabile în agricultură

1. Sustenabilitatea în agricultură are în vedere aplicarea de sisteme raționale bazate pe un model de intensificare a productivității solurilor și culturilor, cu un management durabil al fertilității solurilor, protecție a componentelor de mediu și securitate alimentară. În aceste condiții, cu aplicarea unei mentalități constructive, se mențin însușirile de calitate și sănătate a solurilor, se previn efectele activităților neraționale ale intensificării și ale inputurilor neregenerabile, se promovează un management agricol eficient cantitativ, calitativ și economic.

2. În legătură cu conceptele sustenabilității, agroecosistemele specifice sustenabile dobândesc proprietăți distincte de cele naturale sau intensiv neraționale, adică sunt productive, promovează biodiversitatea cu relații trofice și diversitate funcțională, ponderează dependența de inputuri exterioare, în final protejează resursele naturale și prioritar fertilitatea și calitatea solurilor și mediului, a consumatorilor.

3. În obiectivele de transpunere a acestei mentalități noi, novatoare pentru agricultură, se au în vedere mai multe abordări sistemice:

3.1. Proiectele de utilizare a terenurilor, aprecierea lor calitativă, managementul exploatațiilor se realizează incipient pe baza studiilor pedologice, agrochimice și de bonitare care pot constitui baza științifică a tehnologiilor agricole și o apreciere reală a potențialului de producție al terenurilor.

3.2. Aplicarea metodelor de studiu al solurilor la definirea și aprecierea calității acestora asigură selectarea și folosirea măsurilor agrochimice și agrobiologice, la modelarea indicilor calitativi, definirea domeniilor de risc și recomandă ca activă monitorizarea permanentă a acestora și de aici un management aplicat. Aici se pot defini ca abordări de bază cele legate de managementul materiei organice a solului, la modelarea conținutului de humus și la managementul nutrienților și fertilizării.

4. Abordările în sistem sustenabil a protecției și refacerii fertilității solurilor au caracter permanent și de lungă durată, sunt condiții esențiale în instaurarea unor modele noi de agricultură, cu eficiență cantitativă, calitativă și economică. Acestea pot include, principial și în practică, următoarele probleme:

4.1. Rolul asolamentelor și rotației culturilor se evidențiază și se distinge prin efecte importante ale diversității acestora, (inclusiv perene sau leguminoase, tehnice etc.), în ameliorarea fertilității prin aport de C-organic, de eficiență și prevenire a eroziunii și atenuare a efectelor secetei pedologice.

4.2. În actualitatea permanentă au apărut și problemele sechestrării carbonului în legătură cu fertilitatea solului, modelarea humusului, protecția mediului și schimbările climatice. Aici, efectele benefice ale sechestrării carbonului prin diverse practici definesc metode diversificate în economia și dinamica substanțelor organice cu C din sol. Se au în vedere practici culturale diferite, culturi anuale, permanente, rotații, care au efect sporit în tehnici agricole superioare.

4.3. Un punct de vedere distinct și eficient îl dețin aplicațiile legate de efectele lucrării solului, cu rol conservativ și activ în menținerea calității acestora. Implementarea unui management conservativ trebuie să dețină datele privind pretabilitatea acestuia în timp și spațiu și să aducă datele elocvente ale avantajelor față de dezavantajele care se referă la necesitatea unor dotări speciale (mai ales la semănatul direct), la captări mai slabe ale C-organic datorate managementului specific, dar și unei productivități încă neatrăgătoare economic.

În concluzie, reușitele realizării sistemelor sustenabile în agricultură confirmă că un sol cu fertilitate bună, controlată și manageriată pe termen lung, este cu un potențial productiv, cu stabilitate în timp și devine mai puțin vulnerabil acțiunilor exterioare, constituind un mediu cu capacitate de tamponare relevantă, specifică unui sistem stabil, economic și social.